TÂRGUL DE TURISM AL ROMÂNIEI, EDIȚIA DE TOAMNĂ, 2013

download

16.000 de vizitatori au trecut pragul celei de-a 30-a ediții a Târgului de Turism al României, desfășurată între 14-17 noiembrie 2013, la Romexpo, se arata intr-un comunicat al ANAT Romania.

Aproximativ 200 de companii din România, dar și din Austria, Bulgaria, Egipt, Germania, India, Indonezia, Iordania, Israel, Italia, Turcia și Ungaria au fost prezente la această manifestare expozițională de referință pentru turismul intern și internațional.

Agențiile de turism membre ANAT prezente la târg au ocupat o suprafață de 2078 m2, cu 17% mai mult decât la ediția de anul trecut, alăturându-se astfel, cu o prezență consistentă, celorlalți expozanți printre care se află patronatele partenere OPTBR, FPTR, ANTREC, parteneri hotelieri, autorități locale din diverse regiuni ale țării, unități de cazare și alimentație publică, etc.

Și această ediție ne-a reconfirmat interesul românilor pentru achiziționarea produselor turistice în regim de early booking, concept ce a atins maturitatea și pe piața din România și la a cărui promovare ANAT a contribuit semnificativ. Rezultatul este acela că publicul a înțeles rostul achiziționării din timp a vacanțelor prin intermediul agențiilor de turism și al consilierilor de călătorie avizați. Chiar dacă perioadele de concediu s-au mai scurtat și bugetele sunt mai austere decât în anii trecuți, românii nu renunță la concedii și apeleaza chiar la instrumente financiare care le vin in ajutor cu optiunea de a strânge banii lunar, timp de un an de zile, pentru a-și petrece vacanța dorită.

La reducerile de early-booking s-au adăugat discounturi și reduceri instant booking (strict pe perioada târgului), acestea fiind cele mai vânate de către publicul vizitator. Reducerile de până la 40%, atât pe destinațiile interne cât și pe cele externe, i-au incurajat pe vizitatorii aflați la târg fie să cumpere o vacanță, fie să-și rezerve una.

Din lista de oferte prezentate de către expozanții nu au lipsit: turismul de tratament/wellness/spa, turismul cultural, rural și de business, destinațiile exotice, croazierele, turismul de aventură și cel religios, turismul medical, etc.

Destinațiile interne cele mai vândute pentru iarna 2013-2014 au fost cele de ski, stațiunile montane și de agroturism –– destinații precum Valea Prahovei, Poiana Brasov, Bucovina, etc. Litoralul românesc se prefigurează a fi, din nou, destinația vedetă a sezonului estival următor, fiind cel mai solicitat produs turistic intern și cel mai vândut produs în sistem early-booking.

Destinațiile externe cele mai dorite au rămas cele din anii anteriori: Turcia, Grecia, Bulgaria, Spania. Agenţiile de turism membre preconizează o creştere a vânzărilor pentru Grecia, atât pentru destinațiile tradiționale, cât și pentru Grecia de Vest, zonă cu o cultură specială, care suscită interesul turiștilor de pretutindeni. Pentru vara 2014, tour-operatorii vor introduce un produs turistic nou, taberele școlare în Grecia. Turcia va avea o creştere mai ponderată in 2014, deşi Antalya rămâne cea mai cerută destinaţie.

În mod evident, n-au lipsit cererile pentru destinațiile exotice și cosmopolite cumpărate în regim de early-booking precum: Mexic, Maldive, Dubai, Thailanda, Sri Lanka, Kenya, Punta Cana, etc. De interesul vizitatorilor s-au bucurat si produsele turistice de tip city-break, Barcelona, Viena, Praga, Istanbul, Dubai, fiind cele mai cerute.

Bugetul mediu alocat de turiști pentru petrecerea vacanțelor interne s-a situat între 270-370 de euro de familie, în timp ce pentru deplasările externe se alocă în medie 750-950 de euro de familie pentru o vacanță.

Se face ecoturism în România?

Poster-Descopera-Rowmania-Calarasi

Sambata, 28 septembrie 2013, a fost lansat proiectul Centrul pentru Ecoturism în România, prin care Asociația Ivan Patzaichin – Mila 23 și Asociația de Ecoturism în România își propun să atragă atenția asupra unui concept care încă nu este pe deplin înțeles și aplicat: ecoturismul.

„Oamenii care trăiesc in mediul urban au pierdut în mare măsură legătura directă cu natura. Scopul ecoturismului este de a-i reconecta la natură, să-i facă să descopere locuri naturale excepționale. În acelaşi timp, turismul, ca fenomen, dar şi ca activitate, este unic în felul său tocmai prin interdependenţa pe care o manifestă faţă de mediul natural, mediul social şi cel cultural, de valorile acestora. Din cauza acestei interdependenţe, turismul are un interes de necontestat în a le asigura durabilitatea. Ţara noastră are un patrimoniu turistic demn de invidiat. Turismul în Delta Dunării, ecoturismul, turismul rural sau cel balnear sunt oportunități pe care România trebuie să le valorifice pentru români și străini în egală măsură. Autoritatea Națională pentru Turism se implică în toate proiectele menite a aduce în atenția publicului imensul potențial turistic de care dispune ţara noastră” a declarat Răzvan Filipescu, președintele Autorității Naționale pentru Turism. Continuă lectura

Cristian Ţopescu va fi ambasadorul cultural al Bisericilor Fortificate din Transilvania

Cunoscutul jurnalist sportiv Cristian Ţopescu va fi ambasadorul cultural al Bisericilor Fortificate din Transilvania, se arata într-un comunicat al Bisericii Evanghelice din România.
Funcţia de Ambasador Cultural al Bisericilor Fortificate este o funcţie onorifică şi are menirea de a susţine cauza Bisericilor Fortificate din Transilvania în spaţiul public. Continuă lectura

TÂRGUL NAȚIONAL DE TURISM RURAL DE LA ALBAC – ediția a IX-a, 07 – 08 septembrie 2013 –

Anul acesta, în perioada 07 – 08 septembrie 2013, Consiliul Județean Alba alături de Primăria Comunei Albac, având ca partener ANTREC România, organizează cea de-a IX-a ediție a Târgului Național de Tursim Rural de la Albac, județul Alba.

Ca și în anii trecuți, târgul oferă o serie de surprize participanților, programul său fiind astfel alcătuit încât să se adreseze deopotrivă profesioniștilor din sectorul turistic dar și simplilor vizitatori, aflați în zonă ca turiști.

Manifestările vor fi deschise oficial sâmbătă, 07 septembrie, la ora 09.00, participanții având apoi ocazia de a vizita standurile amenajate, de a degusta produsele pregătite în cadrul concursului gastronomic, de a vizita pensiunile din zonă înscrise la târg sau de a participa la seminariile dedicate dezbaterii problemelor turismului rural. Cea de-a doua zi a târgului este rezervată festivităților de premiere și spectacolului folcloric care va închide manifestările. Continuă lectura

„Litoralul pentru Toţi”, ediţia de toamnă

litoralMiercuri, 21 august 2013, a fost lansat Programul “Litoralul pentru Toti”, editia de toamna, care se va desfasura în perioada 2 – 29 septembrie. Asociatia Litoral-Delta Dunarii, Federatia Patronatelor din Turismul Românesc si Asociatia Nationala a Agentiilor de Turism precizeaza, într-un comunicat, ca aceasta editie beneficiaza de aceleasi tarife ca în editia mai-iunie. Astfel, pentru un sejur de sase nopti un turist plateste 205 lei la un hotel de o stea, fara mic dejun, 235 de lei la doua stele sau 485 de lei la un hotel de patru stele. Continuă lectura

France Presse: “Ceauşescu, brand turistic”

militiaDetestat în timpul vietii, dictatorul megaloman român Nicolae Ceauşescu (1918-1989) a devenit o atracţie turistică: după casa în care s-a născut şi vilele sale, va fi deschisă publicului şi cazarma unde au fost executaţi soţii Ceausescu. Fosta baza militara, situata la o suta de kilometri nord-vest de Bucuresti, va fi transformata în muzeu si urmeaza sa primeasca primii vizitatori în luna septembrie. ‘Am primit multe cereri de la oameni care au dorit sa vada cazarma unde Ceausescu si sotia sa Elena au fost executati la 25 decembrie 1989′, a declarat pentru AFP directorul Muzeului de Istorie din Târgoviste, Ovidiu Cârstina. Continuă lectura