Romania exportă în Europa conceptul de destinație de ecoturism

(comunicat)
România reușește să exporte conceptul inovativ de destinație de ecoturism prin intermediul Conferinței europene de ecoturism, ediția a doua, ce a avut loc în Poiana Brașov în perioada 23-25 octombrie 2013. La acest eveniment au participat peste 80 de experți în ecoturism, conservarea naturii și dezvoltare durabilă locală din 22 de țări europene și Japonia.

„De aproape doi ani Autoritatea Națională pentru Turism, împreună cu Institutul Național de Cercetare – Dezvoltare în Turism, Ministerul Mediului și AER (Asociația de Ecoturism din România) lucrează la dezvoltarea unui sistem de evaluare a viitoarelor destinații de ecoturism pe baza standardului european de ecoturism recunoscut de către Consiliul Global al Turismului Durabil”, a declarat Andrei Blumer, Președintele AER. ”Astfel, România se poziționează în zona elitelor turismului european din punct de vedere al abordării dezvoltării regionale prin ecoturism”.

Prezidând deschiderea Conferinței, Ivan Patzaichin, recunoscut ca ambasador al ecoturismului românesc, ne declară că această conferință „reprezintă o deosebită reușită pentru că ne face cunoscuți la nivel european printr-un concept în care localnicii și natura sunt în mijlocul centrul atenției”.

În urma lucrărilor conferinței, s-a ajuns la o concluzie împărtășită de toți participanții, aceea că destinațiile de ecoturism din Europa trebuie să includă: existenţa unei arii protejate, un număr semnificativ de afaceri „verzi” la nivel local; un plan de dezvoltare durabilă în curs de implementare care să susțină ecoturismul, natura și cultura locală ca elemente cheie în dezvoltarea produsului și a strategiei de marketing. De asemenea, o destinație de ecoturism trebuie să se bucure de participarea activă a comunității locale pe baza unor valori comune, și să fie susţinută prin campanii de educare și conştientizare.

Asociaţia de Ecoturism din România (AER) este un parteneriat pentru conservarea naturii si dezvoltarea turismului durabil, între asociatii de turism, ONG-uri de dezvoltare locală şi conservarea naturii, proiecte de conservarea naturii şi agenţii de turism.

Declaraţia Conferinţei Europene de Ecoturism:
Noi, cei prezenţi, am identificat următoarele nevoi comune:
• demararea procesului de dezvoltare durabilă și conservarea naturii în zonele identificate ca destinații de ecoturism;
• asocierea la nivel european a conceptului de ecoturism ca instrument de conservare a naturii și dezvoltare locală;
• lansarea unei campanii/strategii de promovare a destinațiilor de ecoturism ce are drept scop atragerea unui număr semnificativ de vizitatori; • comunicarea către factorii politici şi de decizie a beneficiilor aduse de ecoturism.
și,
Agreăm următoarea definiţie a conceptului de destinaţie de ecoturism

Destinațiile de ecoturism din Europa trebui să includă:
• Existenţa unei arii protejate la nivelul destinației;
• Un număr semnificativ de afaceri „verzi” la nivel local.
• Un plan de dezvoltare durabilă în curs de implementare care să contribuie la dezvoltarea ecoturismului;
• Natura și cultura locală ca elemente cheie în dezvoltarea produsului și a strategiei de marketing;
• Participarea activă a comunității locale pe baza unor valori comune, susţinută prin campanii de educare și conştientizare.

Noi, cei 80 de participanţi din 22 de ţări europene, printre care asociaţii de ecoturism și de turism durabil, precum și rețele, companii de ecoturism, instituții de învățământ, experți și consultanți în ecoturism,am agreat prezenta declaraţie și ne angajăm să o folosim drept standard de referinţă în acţiunile viitoare.

Descopera Sufletul Transilvaniei , sfarsit de sezon

Sfarsit de sezon turistic pentru bisericile fortificate din Romania din cadrul programului “Descopera sufletul Transilvaniei”

Data de joi, 31 octombrie – “Ziua Reformei” marcheaza sfarsitul sezonului de vizitare a bisericilor fortificate din cadrul programului “Descopera sufletul Transilvaniei”, initiativa turistica realizata de catre Biserica Evanghelica pentru promovarea bisericilor fortificate din Transilvania. Aceasta data este si ziua cand bisericile protestante din toata lumea serbeaza “Ziua Reformei” – anul acesta sub moto-ul “Credinta si toleranta”. Sezonul de vizitare a bisericilor fortificate va fi reluat pe data de 25 aprilie 2014, data sarbatorii Pastelui (dupa rit vestic). Continuă lectura

Cum a devenit fotograful Gérard Gascuel călugăr ortodox

“Fotografia, printr-o scriere de lumină, exprimă ceea ce eu nu pot să spun prin cuvinte. De exemplu, o ramură ninsă, un fruct, toamna, iarna, descriu mai bine realitatea decât un lung răspuns oferit întrebării: Ce este adevărul?” (Gérard Gascuel – Ieromonahul Ioan)

Fotograful Gérard Gascuel (n. 1947, Cévennes, Franța) care a lucrat cu Marcel Marceau și Salvador Dali este acum ieromonahul Ioan. După spusele sale, a luat decizia de a se călugări după ce a auzit un călugăr athonit cântând.

“Aveam 33 de ani, când redactorul șef al unei influente reviste japoneze m-a trimis în Grecia pentru a face un reportaj despre viața călugărilor athoniți”, declara la un moment dat părintele în presa rusească. Continuă lectura