Fiica Mănăstirii Neamţ din vechea Moldovă


Autor: Tudor Cires,meamt2 Simona Lazar

Despre Mănăstirea Noul Neamţ de la Chiţcani se spune că este „fiica Mănăstirii Neamţ din Carpaţii Moldovei vechi”. In perioada domniei lui Alexandru Ioan Cuza, in urma secularizării averilor mănăstireşti, in vechea lavră a Neamţului s-au iscat nemulţumiri şi, ca urmare, mai mulţi monahi, in frunte cu duhovnicul Andronic Popovici, au trecut Prutul, ajungănd la Chiţcani, unde se afla o moşie a mănăstirii.

Pornisem la drum, spre graniţa transnistreană, cu un fior de teamă cuibărit in suflet, intr-un automobil in care se mai aflau părintele Andrei Deleu, purtătorul de cuvănt al Mitropoliei Basarabiei, şi părintele Andrei Caramalău, stareţul Mănăstirii Durleşti, care avea, in dimineaţa aceea, ceva din imaginea unui preot-haiduc din alt veac. Am trecut prin vamă şi apoi prin toate barierele cu pază militară sau paramilitară care ne-au ieşit in cale, cu ajutorul şoferului maşinii, Vladimir, care-a susţinut tot greul dialogurilor in limba rusă. Prima oprire mai lungă am făcut-o sub dealul dincolo de care se vedea inălţăndu-se clopotniţa mănăstirii.

ULIŢA LENINA. Un gard pe care sta prinsă o tăbliţă cu litere ruseşti: „Uliţa Lenina”. Alături, un magazin minuscul, in care găseai „di tăti”. Moft de turist: ne-am cumpărat coniac Kvint, la un preţ de cinci ori mai mic decăt la Chişinău, siliotca, adică peşte uscat şi foarte sărat (văndut in pachete mici), şi-o păine rotundă şi neagră. Dintre toate aceste „suveniruri” – pe care le-am obţinut pe căţiva dolari, vorbind romăneşte cu vănzătoarea ce ne răspundea, dezinvolt, in ruseşte – păinea aceea avea, nu ştim de ce, gustul… liniştii, al siguranţei. Al unei linişti şi al unei siguranţe la care transnistrenii incă speră.

O DIMINEAŢĂ LA NOUL NEAMŢ. Am ajuns la mănăstire la ceasul liturghiei şi am urcat curănd in surprinzătoarea clopotniţă cu cinci niveluri şi 12 clopote, de unde am putut admira in voie frumoasa aşezare a lăcaşului monahal, in acea peninsulă „croită” de apele Nistrului. Noul Neamţ se află in Transnistria, dar… nu „dincolo de Nistru”.

Alături de alte căteva localităţi din dreapta fluviului, ea se află totuşi „dincolo de graniţă”, in cuprinsul autoproclamatei republici transnistrene. Din punctul de vedere al administraţiei religioase, insă, mănăstirea aparţine de Mitropolia Chişinăului şi a Intregii Moldove. „Misiunea noastră, aici, este in primul rănd rugăciunea” – avea să ne spună ceva mai tărziu monahul Alexei, bibliotecarul mănăstirii. „In zona aceasta de conflict, noi ne stăruim să menţinem pacea cum putem, cu mijloacele credinţei. Dragostea creştină ii uneşte pe toţi cei care vin la mănăstirea noastră să se roage, şi din Rusia, şi din Ucraina, şi din Romănia, şi de la Chişinău sau Tiraspol”.

PUŢINĂ ISTORIE. Era in anul 1861, iar Basarabia se afla in Imperiul Ţarist. Ieromonahul Teofan Cristea (inaintaş al patriarhului Miron Cristea de mai tărziu) cere mitropoliei de la Chişinău binecuvăntarea de a infiinţa o nouă mănăstire, la Chiţcani, cu monahii veniţi de la „vechiul Neamţ”. Ţarul Alexandru al II-lea le va da şi el permisiunea printr-un ucaz din 1864. Se construiesc apoi cele patru biserici ale mănăstirii, chiliile, trapeza, iar in 1912 se incepe ridicarea clopotniţei, care va avea la sfărşit o inălţime de 64 de metri. O dată cu unirea Basarabiei cu Romănia, in 1918, Mănăstirea Noul Neamţ va cunoaşte o mare dezvoltare, devenind una dintre cele mai instărite din intregul regat. In anul 1945, sovieticii aveau să il aresteze pe stareţul de atunci al mănăstirii, Auxeniu Munteanu. Mănăstirea e inchisă in 1961, fiind trasformată in „spital de oftigă” (de tuberculoşi). Unii dintre monahi pleacă in bejenie, ajungănd şi in Romănia, la Schitul Balamuci, şi aducănd cu ei o parte dintre odoarele bisericeşti. După unele legende, aceste odoare sunt ingropate in ţarină, lăngă schit. După altele, sunt ascunse intr-o sobă. Cert este că Icoana făcătoare de minuni de la Noul Neamţ a fost descoperită şi se află şi acum la Mănăstirea Căldăruşani, in Romănia. „Părintele patriarh Teoctist ne-a spus, cănd l-am văzut la Bucureşti, că ne va aduce cu măna lui icoana inapoi, atunci cănd se vor schimba lucrurile in Transnistria” – avea să ne spună părintele stareţ Paisie Cecan, in luna iunie. Timpurile sunt capricioase, insă…

URMAŞII SFĂNTULUI PAISIE. „A fost voia Cuviosului Paisie Velicicovski de la Neamţ, care, cu harul său, i-a trimis atunci, in 1859-1861, pe monahii vechiului Neamţ să intemeieze mănăstire aici”, ne spune părintele stareţ Paisie Cecan. „A fost voia lui Dumnezeu ca atunci şi ca in prezent, din 1992, de cănd s-a redeschis mănăstirea de către părintele Dorimedont, să ne aflăm la hotarele Moldovei. Moldova lui Ştefan cel Mare. Mănăstirea noastră continuă lucrul bun, dumnezeiesc, care ne leagă de vechiul Neamţ”. Despre anii războiului moldoveano-transnistrean ne declară: „Episcopul Dorimedont, fie-i ţărăna uşoară!, care era atunci stareţul mănăstirii, a vorbit la radio, la Tiraspol, şi in romănă, şi in rusă. A spus că acest lucru nu trebuia să se intămple, că Dumnezeu nu iubeşte vărsarea de sănge”.

Am admirat in ziua aceea in voie intregul aşezămănt monahal, trecănd prin muzeul bogat – am găsit acolo, intre altele, o carte religioasă veche, in mai multe limbi, „intoarsă mănăstirii” după ce, printr-un capriciu al sorţii, işi găsise adăpost, vreme de căteva decenii, la… vechiul Neamţ, in Romănia – şi prin biblioteca aflată in reorganizare şi am făcut un ultim popas in beciul mănăstirii, săpat de cei dintăi vieţuitori ai mănăstirii Noul Neamţ. Acolo, cu un pahar cu vin roşu in mănă, monahii-gazdă şi preoţii-oaspeţi, deşi aparţinători de două mitropolii aflate in dispută, in Basarabia, şi-au unit glasurile pentru a cănta, cu voci de arhangheli, „Cănd a fost să moară Ştefan”…

ISTORIE
„Chiţcanii, deveniţi Noul Neamţ, reprezintau, ce e dreptul, marele curent de invăţătură trezit in Moldova prin mişcarea lui Paisie, dar, acesta insuşi fiind rus, renaşterea-i bisericească avea periculoase slăbiciuni pentru acea civilizaţie nouă care era să caute a deznaţionaliza pe moldoveni”
Nicolae Iorga

DATORIE
„Această regiune e deosebită. Suntem datori ca pe toţi să-i aducem la Dumnezeu, la măntuire”

CHEMARE
„Mănăstirea noastră e frumoasă, dar e pe un teritoriu dificil. Romănii să nu se teamă insă de vămi. Ar fi bine să vină căt mai mulţi, să ne incurajeze. Fiecare are misiunea lui, de aceea noi mulţumim lui Dumnezeu pentru crucea pe care ne-a dat-o!”
Egumenul Paisie Cecan

STRĂDUINŢĂ
„In zona aceasta de conflict ne stăruim să menţinem pacea cum putem, cu mijloacele credinţei. Dragostea creştină ii uneşte pe toţi cei care vin la mănăstirea noastră să se roage, şi din Rusia, şi din Ucraina, şi din Romănia, şi de la Chişinău ori Tiraspol”
Diaconul Alexei

SEMN
„Faptul că părintele Isachie a fost ingropat lăngă sobor şi nu in cimitirul frăţesc arată că el s-a bucurat de o deosebităcinste. Craniul părintelui este intact şi are culoarea cerii, indici care vorbesc despre sfinţenia lui.
Credem că prin acest semn minunat Dumnezeu a arătat legătura dintre vechii stareţi, intemeietori ai Mănăstirii Noul Neamţ, şi primul stareţ de după redeschiderea ei – vlădica Dorimedont”
Ieromonah Savatie Baştovoi

Iadul, o altă reprezentare

Ne-am obişnuit să găsim pictate reprezentările Raiului şi Iadului in pridvorul bisericilor, parcă pentru a-i avertiza pe credincioşi, incă inainte de a intra in sfăntul lăcaş, că a te despărţi de vicleniile lumii şi a te inchina Măntuitorului e intăiul pas spre izbăvire. Nu intămplător uşa de intrarea in biserică (sau in naos) se află intre aceste două fresce.

In biserica de iarnă a Mănăstirii Noul Neamţ aveam să intălnim insă o ilustrare neobişnuită a Iadului. Un fond de un roşu şters, ca un drapel decolorat. Un desen in tuşă şarjată – caricaturală, parcă – , ce seamănă mai degrabă cu eboşa unei fresce decăt cu o pictură finalizată. In locul obişnuitelor reprezentări ale Necuratului şi ale slujitorilor lui sunt promotorii comunismului: Marx şi Engels, apoi Lenin şi toţi cei care i-au urmat la conducerea P.C.U.S. Mai degrabă intuieşti fiecare chip pe cine reprezintă, căci pictorul abia le-a schiţat portretul. Simţi teama de a le fixa trăsăturile, ca şi cum asta ar putea aduce inapoi „Fiara”. Chiar şi locul unde este pictată scena este mai puţin obişnuit. Nu se află in pridvor ori in pronaos, ca la mai toate bisericile pe care le cunoaştem, ci pe peretele din spatele balconului corului. Ca să ajungi să vezi scena aceasta trebuie mai intăi să urci in balcon şi apoi să te intorci cu spatele la altar. Chiar şi acest gest are ceva simbolic in el. Pe de altă parte, căntările de slavă aduse lui Dumnezeu, acolo, sus, in podul corului, par să aibă rolul unei exorcizări. Exorcizarea unui timp care, după 17 ani, pare să nu se lase alungat cu totul.

Moaştele călugărului de la Neamţ

In 2006, pe cănd se săpa in partea stăngă a Catedralei groapa unde avea să fie inmormăntat episcopul de Edineţ şi Briceni, Dorimedont Cecan, fost stareţ al Mănăstirii Noul Neamţ (cel care a reconstruit mănăstirea după prigoana bolşevică), au fost descoperite moaştele unuia dintre primii duhovnici ai lăcaşului monastic.

Ieroschimonahul Isachie a venit in Basarabia, de la Mănăstirea Neamţ, in secolul al XIX-lea, o dată cu intemeietorii noului (pe atunci) aşezămănt şi a plecat la cele veşnice in 1880. Identitatea sa a putut fi stabilită după inscripţiile de pe piatra ce i-a fost aşezată sub cap, după datină. Oasele şi craniul călugărului se făcuseră galbene, de culoarea cerii, iar acest lucru se intămplă „numai la monahii care au avut o inaltă viaţă duhovnicească”. Pe de altă parte, faptul că a fost ingropat lăngă sobor (biserica mare) şi nu in cimitir arată că el era foarte apreciat de fraţii săi intru monahism. Despre ieroschimonahul Isachie se ştie că a fost tipograf şi legător de cărţi la vechiul Neamţ.

Savatie

Cănd l-am cunoscut, era un poet foarte tănăr, elev al Liceului de Arte „Corneliu Baba” din Iaşi. Cu ciclul de poeme „Un diazepam pentru Dumnezeu” – ce aveau să devină o carte: „Elefantul promis” – , căştiga marele premiu al unui concurs naţional de poezie. Cu cartea aceasta dintăi obţinea şi Premiul pentru debut al Uniunii Scriitorilor din Moldova. Se numea Ştefan Baştovoi. L-am „rătăcit” printre „prieteni vechi şi uitaţi”, pănă l-am regăsit intr-o carte cumpărată de la librăria Mănăstirii Neamţ. Işi schimbase destinul, işi schimbase numele. Era acum Ierodiaconul Savatie Baştovoi, trăitor la Mănăstirea Noul Neamţ din eparhia Edineţ şi Briceni, R. Moldova, tuns in monahism in 1999. Pe pagina lui de web era undeva o menţiune: părintele Savatie işi reneagă toate textele scrise inainte de a cunoaşte chemarea lui Dumnezeu, semnate cu numele Ştefan Baştovoi, „ca fiind dăunătoare pentru suflet”. Dintre cărţile scrise ca monah enumerăm: „Ortodoxia pentru postmodernişti in intrebări şi răspunsuri”, „Intre Freud şi Hristos”, „In căutarea aproapelui pierdut”, „O pogorăre in iad, despre perversiuni şi păcate in general”.

Cănd a fost să moară Ştefan

Cităm căteva dintre versurile lui Şt.O. Iosif. Căntaţi-le (in gănd, ori cu voce tare)! „Cănd a fost să moară Ştefan,/ Multă jale-a fost in ţară:/ Căte braţe-n deznădejde/ Către cer nu se-nălţară?// Căte jertfe la altare,/ Cătă smirnă şi tămăie,/ Pentru ca viteazul Ştefan/ Viu şi teafăr să rămăie!// (…) Iarnă grea ca niciodată/ Şi o foamete cumplită/ Se-abătură-n anul cela/ Peste ţara lui iubită.// Insă nici pe patul morţii/ Nu putea s-o dea uitării/ Cela ce pe drept fusese/ Poreclit: Părinte-al ţării…”

Anunțuri

Un gând despre „Fiica Mănăstirii Neamţ din vechea Moldovă

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s