Anotimpul bureţilor


urechiuse6Pe un drum forestier, bătut de căruţe cu lemne care vin dinspre munte, am găsit câteva locuri în care încă se mai lăfăiau, adormiţi pe stratul de frunze moarte, bureţii de vară – cei mai mulţi dintre ei fiind cei cunoscuţi sub numele de „gălbiori”. Li se mai spune „urechiuşe”, „trompete” sau „trâmbiţele pădurii”. E (încă) sezonul lor şi orice „vânător de ciuperci” o ştie!
N-am fost singuri în pădurea aceea din Munţii Buzăului. Ne-a însoţit în drumul ăsta de august fierbinte o veche şi bună prietenă, Ioana Burcă. „Îmi aduc aminte că bunicul mă lua de mică la cules de ciuperci” – îmi spune Ioana (ajunsă-ntre timp şi ea bunică).
urechiuse4„Aveam 8 ani când am fost prima dată. Le găsea foarte repede şi numai el le ştia pe cele comestibile. Am făcut mulţi kilometri împreună prin pădure; bunicul se-ntrecea la cules cu vecinii şi câştiga întotdeauna”. Acum Ioana se-ntrece la cules cu nepoţii ei. Şi le dă mai departe cele deprinse demult: „Am învăţat de la bunicul să tai picioruşul ciupercii cât mai de jos, ca să nu putrezească ce rămâne şi să strice miceliul, care e organismul ciupercii rămas în pământ. El tăia ciupercile cu cuţitul, dar multă lume spune că e mai bine să le rupem, că nici cireşele nu se taie din copac.” Aceasta-i o polemică fără răspuns – conchidem amândoi. „Tot bunicul îmi spunea că e bine să laşi în locul în care culegi câteva ciuperci «de sămânţă» pentru anul viitor.”
urechiuse3Pentru noi, cei de azi, problemele mari apar însă atunci când vrem să ştim dacă ciupercile sunt comestibile. Regula de aur e să nu mâncaţi ceea ce nu cunoaşteţi şi să nu faceţi ca unii, care s-au dus la farmacist cu ciupercile, întrebând: „Din astea am mâncat. Sunt bune?”. O altă regulă e să vă feriţi de aşa-zişii cunoscători de ciuperci. Singurii specialişti sunt micologii şi farmaciştii. E adevărat că ele îşi păstrează… misterul şi după ce au fost culese, dar e riscant să-l dezlegaţi. Mai bine, dacă va-ndoiţi, o aşezaţi pe o creangă. Sporii se vor împrăştia în jur şi, peste un timp, cineva se va bucura de ele…
urechiuseDacă reuşim să culegem un kg de gălbiori sau de „trâmbiţa piticului”, putem face, acasă, o mâncare „clasa întâi”. Tocană de gălbiori.
Spălăm ciupercile, le tăiem mărunt şi le fierbem în apă cu sare 10 minute. Prăjim în ulei un piept de pui tăiat cubuleţe, cu câţiva căţei de usturoi, păstraţi în cămaşa lor. Înăbuşim cu puţină apă şi adăugăm cimbru, piper, oregano. Rumenim, separat, o ceapă tăiată fin, apoi o adăugăm în celălalt vas, 5 minute, împreună cu carnea şi cu o roşie tăiată mărunt. Dăm pe urmă totul la fiert, 20 de minute, şi adăugam în final smântână, mărar şi pătrunjel, piper şi sare – după gust. Unii mai adaugă şi usturoi pisat. Toată frumuseţea asta durează o oră şi, dacă nu ne lipseşte mălaiul din casă, putem să-i tragem şi o mămăligă haiducească alăturea!

Anunțuri

Un gând despre „Anotimpul bureţilor

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s